Despre povesti și vise

Omului ii trebuie un vis ca sa suporte realitatea. C. G. Jung

M-am întrebat mereu de unde vine nevoia asta de povesti? Povesti pentru copii…pe urma povesti pentru oameni mari..Copiii obișnuiți de mici sa asculte povesti învață sa citească și își citesc singuri poveștile,pe urma citesc cărți din ce în ce mai complexe,mai complicate.

Daca părinții nu au timp, copiii se mulțumesc cu desene animate…mai târziu cu seriale și filme…Eu cred ca o carte iți stimulează creativitatea și imaginația pentru ca iți faci în minte propriul film…Citești o carte și în funcție de cultura,amintiri,experiența de viața…iți faci propriul film…uneori ești și tu personaj..

Unii știu sa viseze singuri,sa spere,să-și facă planuri …. Cei care știu sa viseze vor uneori sa împărtășească și altora visele lor…și așa apar artiștii sau creatorii…

Industria filmului se bazează pe nevoia asta de povesti și folosește chiar rețete clasice în variante moderne – de exemplu Cenușăreasa…zeci de filme și seriale pornesc de la aceeași poveste…

Si iubirea e un vis…e o poveste pe care ți-o faci în minte..și pe care începi sa o crezi..Uneori e o diferența cam mare intre vis și realitate sau fiecare visează altceva și apare suferința….

Si totuși de unde nevoia asta de povesti ,de înfrumusețare a prezentului  ? Poate așa e construita mintea noastră…

Reclame

Yvonne

Nu sunt o persoana sociabila.În copilărie îmi găseam adevărații prieteni în cărți. Descopeream cu uimire că în alte colțuri ale acestei lumi erau oameni care gândeau ca mine,care simțeau ca mine. Dincolo de spațiu și timp existau oameni la fel ca mine.

Poate suntem locuitori ai aceleiași lumi – o lume interioara , mentala care este mai puternica decât  cea reala sau doar o alta dimensiune pe care doar unii o percep.

Poate asa se explica prietenia mea cu Yvonne.doamna_cu_umbrelaVittorio Matteo Corcos

Au trecut mulți ani de când Yvonne a plecat,dar amintirea ei e mereu în inima mea.

Pe la cinci ani m-am îmbolnăvit grav și am fost internata în spital. Acolo am cunoscut-o pe  Yvonne, cea care a devenit un  mentor . Am stat doua săptămâni în aceeași rezerva. Yvonne avea aproape 60 de ani  și un suflet foarte tânăr. Așa a rămas pana când a murit 25 de ani mai târziu. E ciudata aceasta întâlnire, dacă ne gândim ca nimic nu este întâmplător în viața.

Yvonne era slăbuța, cu părul alb prins într-un coc, cu ochi visători ,de o culoare incerta verde albăstrui si un zâmbet bun. Mult mai târziu am aflat ca era descendenta unei vechi familii boierești. Trecuse prin toate răscrucile vieții  păstrându-și optimismul si iubirea. Era culta si modesta. Oamenii cu adevărat  valoroși pe care i-am cunoscut erau  oameni modești.

La câțiva  ani după ce ne-am împrietenit,mă chema pe la ea oferindu-se să mă ajute la temele de limba franceza. Făcea lecții gratuite cu copiii, bucurându-se de privilegiul de a fi înconjurata de atâta inocență  într-o lume tot mai cenușie.

Pentru mine temele erau doar un pretext. Purtam lungi conversații când în română când în franceză.

M-a învățat multe lucruri minunate. Îmi spunea mici istorioare din viața ei ,un fel de pilde și la sfârșit trăgea concluziile într-un mod amuzant . Yvonne era atât de tânără, mult mai tânără decât toți ceilalți oameni pe care-i cunoșteam ,pentru ca avea o minte deschisă.

Eu  eram timidă și aveam un simț al ridicolului foarte dezvoltat. Când eram cu Yvonne reușeam  să-mi deschid sufletul.

Spre deosebire de toți cei din jur ,care erau terorizați de traiul zilnic ,care primeau pâinea pe cartelă și care se gândeau în primul rând cum sa mai facă rost de mâncare ,Yvonne mi-a dezvăluit faptul ca adevărata lume e cea spirituala,ca adevăratele valori sunt literatura, muzica,pictura.

Yvonne trecuse în viața prin multe grozavii și totuși își păstrase zâmbetul și bunătatea. Pierduse averi , dar cel mai mult a suferit pentru pierderea cărților. Sute de cărți pe care le cumpărase în voiajele la Paris i-au fost arse în perioada cea mai neagra a comunismului. Mi-a dăruit și mie, cu toată dragostea, câteva cărți frumos legate care ii rămăseseră în bibliotecă. Știa ca iubesc la fel de mult cărțile cum le iubea ea.