fotografii
Şucri
In copilărie,pe vremea când nu aveam nici tabletă,nici telefon mobil,nici măcar televizor,una din preocupările interesante era studierea albumului cu fotografii vechi.Eram fascinata de rochiile frumoase ale doamnelor ,mi se păreau niște prințese.O mai întrebam pe bunica despre personajele din fotografii,dar ea nu avea niciodată timp să stea cu mine și să-mi povestească.Mi-a povestit tatăl meu.El povestea foarte frumos.
Fotografia aceasta mi-a reamintit povestea lui Şucri.Printre vecinii bunicilor era și o familie de turci care aveau un magazin de dulciuri și produse de cofetărie.
Mireasa aceasta, frumoasa ca o actriță dintr-un film vechi, nu era turcoaică,dar fusese crescuta tot de o familie de turci.Nu-mi amintesc numele ei.După căsătorie ,cei doi s-au stabilit la Sibiu și au avut doi copii.Continuând tradiția familiei, Sucri a răspuns de cofetăriile din Sibiu.
Îmi amintesc de un drum cu trenul la Sibiu,un oraș fabulos pentru copilul de atunci.Tata l-a căutat pe Şucri ,pentru că nu se mai văzuseră de mult timp,dar casa era pustie,cu obloanele închise.Cineva i-a povestit tatălui meu ca Sucri se despărțise de soție și a plecat cu copiii la Ada Kaleh și de acolo în Turcia.
Mica insulă turcească de pe Dunăre a dispărut ca și cum n-ar fi fost niciodată și aici s-ar putea termina povestea tinerilor din fotografie.Dar povestea mea are și un epilog.
După ani de zile,după ce și-a crescut copiii,i-a dat la studii și i-a căsătorit,Şucri s-a întors în România,în orașul copilăriei.Și-a cumpărat un apartament în oraș, s-a căsătorit și a mai trăit multi ani .
Poate destinul l-a adus pe vechile drumuri.
Liberi ca vântul
Hai
Să rupem gardul ce ne-înconjoară ,
să fugim liberi
ca vântul prin nori,
să plecăm din iarna asta rece,
spre alte zări.
Din alte vremi
albastru 