O poveste veche
Îmi plac fotografiile vechi și poveștile lor.Am sa va spun povestea Ecaterinei,mireasa din aceasta fotografie. Era în 1931 la Cozia.
Ecaterina era o tânăra draguță ,inteligenta , care se visa o mare doamna deși era dintr-o familie modesta de negustori dintr-un oraș de provincie.
S-a căsătorit la indemnul mamei
cu un bărbat puțin mai înstărit care sa sprijine afacerea familiei. Curând a izbucnit războiul și soțul a plecat pe front. Ecaterina își mai ajuta mama la magazin pentru ca treburile gospodărești nu-i plăceau prea mult. A învățat și croitorie tot de gura mamei, dar nu se vedea trăind ca simpla croitoreasa. Învățase foarte bine la scoală și a suferit foarte mult ca nu a putut să-și continue studiile, mama considerând ca educația nu este o investiție necesara.
Ocupația preferata a Ecaterinei era sa citească și sa –și închipuie ca e eroina unuia dintre romanele pe care le citea.
Într-una din zile ,când era la magazin , a venit un tânăr soldat care se ocupa cu aprovizionarea cu alimente la unitatea militara din oraș. Era un tânăr înalt ,zâmbăreț și plăcut.
S-au întâlnit de mai multe ori pe malul Oltului,ferindu-se de privirile indiscrete pentru ca orașul era mic și toți locuitorii se cunoșteau.Pe ea oricum o știa toată lumea pentru ca se plimba des pe bicicleta prin centru.
Ecaterina s-a îndrăgostit .
Ca eroinele din cărțile pe care le citea , a fugit cu el îmbrăcata în haine bărbătești, lăsând în urma familia,casa,părintii . La întoarcerea de pe front soțul a mai rămas cu socri vreo doi ani, pentru ca oricum adusese capital în afacerea lor și păstra speranța ca ea se va întoarce. Mama ei ,Eliza ( cea scunda de lângă nașă în fotografie) a fost chiar la o ghicitoare, ca sa vadă dacă Ecaterina se mai întoarce la soțul ei. Ne povestea cum femeia la care s-a dus i-a cerut sa spună pe care mort din familie vrea sa-l cheme. L-a chemat pe tatăl ei care murise în timpul primului război și de care se despărțise certata. Femeia aceea, ghicitoarea, a picat într-un fel de somn și a început sa vorbească cu vocea tatălui ei, Valentin. „ Ce vrei Elizo , de ce m-ai chemat ?„ „Te rog tata spune-mi dacă se mai împacă Ecaterina cu Valica.” Vocea aceea a tatălui ei, de dincolo de lume , i-a spus : „Niciodată !„ Si așa a fost.
Ecaterina nu a avut la început decât dragoste. Lasase totul în urma,inclusiv zestrea ei destul de substanțială. Încet-încet a reușit să-și facă un cămin .Carol era un om capabil și muncitor și după multe peregrinări a ajuns într-un post bun la București.Ecaterinei i s-a împlinit visul sa trăiască în capitala ca o doamna.
albastru 