Au inflorit zorelele in aceasta toamna friguroasa ca o iarna timpurie.Flori mari si albastre inflorite in frig ca o noua speranta. Le-am plantat tarziu,la inceputul toamnei si nu credeam ca vor rezista. Nici eu nu credeam ca voi rezista la tot ce ma inconjoara – boala, tristete, teama. Asa e viata, cu bucurii si tristeti , trebuie sa stii ce conteaza si sa poti sa te bucuri de lucrurile marunte.
Atata teama,atata tristete,atata neliniste……cum mai putem sa ne pastram speranta ? Nu mai fac planuri de viitor, nu mai visez, incerc doar sa ma adaptez , sa nu ma revolt, sa nu ma gandesc la necazuri…sa ma bucur de fiecare zi….Am citit despre un jurnal de recunostinta….in fiecare zi trebuie sa gasesc ceva pentru care sa fiu recunoscatoare….un lucru cat de mic, o bucurie, ceva frumos…. E o toamna minunata, natura are o frumusete incredibila, parca nimic nu s-a schimbat , desi in jur e numai boala si frica. Pentru ce sa ma bucur ? Pentru ca suntem impreuna,pentru o imbratisare, pentru copiii mei minunati, pentru ca mama e bine. Nu sunt fericita,dar sunt recunoscatoare pentru aceasta zi.
Credința așa cum o înțeleg eu înseamnă iubire. Daca iubești pe cineva nu poți sa-i faci rău,nu îl superi,nu îl jignești,îl ierți dacă greșește. Daca ar exista iubire pe lume , nu ar mai fi războaie,nici certuri,nici înșelătorii,nici invidie,nici ura. Daca nu poți convinge oamenii sa iubească, măcar sa fie mai buni .
Credința nu înseamna teama de păcat,nu înseamna respectarea ritualurilor, înseamna pur și simplu iubire.
Oras pustiu.
Dimineata cenusie.
In fata ferestrei
primul pom inflorit.
Astăzi nu ploua.
O zi de vara adevărată.
Un vânt ușor îmi aduce in dar parfumul florilor de tei.
Uneori e asa de usor sa fii fericit
pentru câteva clipe.
Cine mai are răbdare sa privească zborul păsărilor ?
Cine mai are răbdare sa numere stelele într-o noapte de vara ?
Cine mai știe sa asculte valurile rostogolindu-se pe țărm ?
Cine mai știe sa-și asculte sufletul într-o lume atât de grăbită și atât de neliniștita ?
Cine mai citește poezie ?
Cu timpul am ajuns să apreciez tot mai mult simplitatea, incepând cu mâncarea fără mirodenii ,hainele fara briz-brizuri , amenajarea minimalista si terminând cu arta.
Mă emoționează Haiku, este esenţa poeziei , sau sculpturile lui Brancuși .
Am văzut recent niște picturi rupestre care mi s-au parut foarte frumoase.
Si m-am gândit că simțul frumosului e înnascut , este instinctiv și se pierde cu timpul sub influența mediului de viață sau lipsei educației.
Să înlaturi tot ce e de prisos e uneori dificil, dar perfecțiunea stă in simplitate.
Simplitatea e eleganță,naturalețe….dar nu se ajunge așa usor la ea….iți trebuie echilibru, armonie, liniște.
Nu-mi vine să cred când văd câte prostii se transmit pe internet și televiziuni. Când văd câți oameni iau de bune toate aberațiile care sunt publicate, fără să le analizeze, fără să le treacă prin filtrul rațiunii,mă sperii.
Articole de genul ” Un studiu efectuat de oameni de știința neanderthalieni arată că 3 din 4 români suferă de zevzecie. Analizând ADN-ul au constatat că legăturile genetice sunt influențate de mersul retrograd al lui Mercur . Tratamentul propus de oamenii de știința constă în acțiunea particulelor cosmice asupra diluției de sunătoare.”
Poate sistemul de învățământ să fie cauza ,pentru că se bazează pe învățarea și reproducerea mecanică,fără întrebări ,fără comentarii,fără puncte proprii de vedere. Când sunt mici ,copiii pun multe întrebări,vor să știe „de ce?”. Când ajung la scoală nu mai au voie să fie curioși că să nu deranjeze ora. Și așa se ajunge la analfabetismul funcțional.
Situația devine tragică atunci când aceste aspecte influențează viață cotidiană, a lor și a altora – tratamente miraculoase în defavoarea celor prescrise de medici, câștiguri în sisteme piramidale în ciuda oricărei logici matematice, alegeri politice stupide …..
Spre seară orașul e învăluit de mirosul salcâmilor de pe dealul din apropiere.
E perioada cea mai frumoasă a anului , așa cum e tinerețea în viață. Parfumul salcâmilor mă amețește, îmi aduce amintiri ,mă face nostalgică. Ce ciudat,timpul care a trecut a șters amintirile neplăcute, suferința unor iubiri neîmpărtășite, tristețea singurătății. Am păstrat amintirile frumoase, melancoliile de atunci le văd acum cu simțul umorului și tandrețe. Paginile scrise atunci sunt mărturia unor suferințe de neînțeles acum.
Parfumul salcamilor coboară peste un oraș îmbătrânit.
Când aveam 16 ani dorințele materiale erau limitate vrând-nevrând.Să ai un serviciu, un apartament,o mașina,o familie…uneori o excursie in țări comuniste era tot ce-și putea dori cineva. Greutățile erau doar aventuri,praguri care trebuie trecute….Eu nu-mi doream nici măcar un apartament…erau anii 70 cu hippies și flower power…și visam libertate,viată boemă,pictori pe malul mării .Am regăsit caiete și scrisori vechi și mi-am dat seama că în adâncul sufletului meu nu m-am schimbat prea mult. Intre timp am citit o mulțime de cărți (asa cum îmi propusesem atunci ),am ascultat muzica pe care mi-am dorit-o,am pictat ,dar am avut atât de multe zile și ani in care am lucrat pentru lucruri materiale cu îndârjire, cu ambiție, dar fără iubire…
..In adâncul sufletului meu am tot 16 ani,vârsta la care totul era iubire,speranță,credință….Vârsta cea mai pura a sufletului meu, vârsta la care visam deseori ca zbor,eram mai aproape de ideal și de Dumnezeu.
albastru 