In aceasta toamna am fost la Cagne sur Mer si am vizitat casa lui Renoir.
A pastrat atmosfera de acum un secol .
In gradina cu maslini seculari e reconstruit atelierul lui Renoir dupa planurile initiale.
O atmosfera plina de calm si frumusete.
In casa muzeu nu sunt multe tablouri ale pictorului,dar cladirea s-a pastrat fara modificari majore si vizitand incaperile si atelierul intri in lumea lui Renoir ,il simti altfel.
Imaginile catedralei in flacari mi-au readus multe amintiri.
In copilarie, prin anii 70, pe vremea cealalta (parca as zice inaintea erei noastre ) ,cand viata era monotona si trista si limitata si de necrezut pentru cei de azi, am avut sansa sa cunosc un om deosebit care traise intr-o lume minunata . Yvonne, cea despre care v-am povestit aici https://albastruceruleum.wordpress.com/2016/07/18/989/ mi-a povestit despre Paris. Povestile despre strazile Parisului,despre Notre Dame, Sacre Coeur, Montparnasse…..erau incredibile, ca si cum un personaj din romanele pe care le citeam, poate Mizerabilii, ar fi coborat in realitatea mea ( oricum pe vremea aia nu prea faceam diferenta intre viata imaginara si cea reala). Acum pare ceva banal, iei avionul si gata,esti la Paris. Pe vremea aia numai cei cu aprobari speciale puteau calatori. Culmea e ca in cei 30 de ani care au trecut de la deschiderea portilor nu am ajuns la Paris . E ca un vis pe care ti-e teama sa-l confrunti cu realitatea ca sa nu fii dezamagit, pentru ca pe vremea mea nu era internet, Parisul meu e un oras imaginar in care aveam clar cateva imagini din cartea de limba franceza, cateva imagini din filmele vazute si multe imagini din cartile citite. Yvonne mi-a daruit un baedeker ( adica un ghid de calatorie – hai ca nu stiati ).
L-am studiat, l-am pus alaturi de alte cateva carti pe care mi le-a daruit si am visat ca intr-o zi voi merge si eu pe strazile acelea…. Acum mi-am dat seama ca daca mai ezit, s-ar putea sa nu mai gasesc orasul visat, oricum totul se schimba,se transforma, deja am senzatia uneori ca apartin unei alte ere si ma straduiesc sa raman contemporana cu copiii mei.
In copilărie nu aveam prea multe cărți în casă. Am descoperit creațiile mele de artă plastică pe o carte de bucate a mamei și pe cărțile ei din domeniul sanitar (în perioada aceea era eleva la școala tehnica sanitară). Învățasem să citesc și să scriu cu litere de tipar pe la 4-5 ani și citeam titlurile articolelor din ziar și titlurile din manualele de Boli contagioase sau Tehnica îngrijirii bolnavului. . Cărțile medicale erau ilustrate cu fotografii foarte ciudate și le mai înfrumusețam și eu. Era scarlatina? Ilustram pagina cu ceva mai frumos, de exemplu o prințesa cu bube pe fata. Studiile mele premature în domeniul medical nu mi-au îndreptat pașii spre facultatea de medicina,mai degrabă spre o oarecare ipohondrie. Oricum aici doream sa vorbesc despre literatura nu despre medicina sau artele plastice.
Mai târziu ,de cate ori aveam bani de buzunar din restul de la cumpărături îmi cumpăram o carte. Mama era exasperata- iar cărți ? nu ai destule? Deja nu mai avem unde sa le punem.
Din lista lunga de cărți preferate ,una din primele cărți
de care-mi amintesc este „Expediția Kon-Tiki”.
Cartea asta era cumpărata de tata. Am fost fascinata de „Expediția Kon-Tiki”, mai ales ca avea și fotografii. Oricum Thor Heyerdal era mult mai frumos decât cei cu boala BASEDOW .
Mi se părea minunat sa ai posibilitatea de a calatori, de a vedea lumea, iar Thor Heyerdal era pentru mine un personaj din povesti.
A fost prima dintre expediţiile exploratorului norvegian Thor Heyerdahl care a demonstrat cum ar fi interacţionat civilizațiile antice de pe diferite continente, călătorind pe oceane cu ambarcaţiuni primitive. Cu pluta de lemn botezată Kon-Tiki, Heyerdahl a traversat Pacificul, din Peru în Arhipelagul Tuamotu, iar eroica expediţie a fost subiectul unui bestseller internaţional şi a mai multor filme de mare succes.
De atunci am prins gustul pentru cartile de calatorii si pentru jurnale.
Ce iubesc
Benvenutto Cellini , Domenico Ghirlandaio,Sandro Boticeli, Santa Maria del Fiore – asa a început iubirea mea pentru Italia. Eram în școala generala și profesorul de desen,un nonconformist, ne preda istoria artelor. Fata de celelalte materii, destul de plicticoase, istoria artelor – de fapt a artelor plastice- mi-a dezvăluit o lume minunata. La început mi-au plăcut numele acestea melodioase,pe urma poveștile despre Renaștere. Toate astea se petreceau prin anii 70.Imaginile operelor ne erau prezentate din câteva albume de arta. Ani de zile mi-am dorit sa vizitez Italia ,sa vad toate acele opere de arta. Orașele acelea minunate păreau foarte îndepărtate.In urma cu câțiva ani am reușit sa vizitez Italia și m-am îndrăgostit de Florența.Cum e sa trăiești într-un oraș în care arta e pe strada? Cum e sa trăiești înconjurat de frumusețe?
albastru 