albastru

Mi-e dor de albastru, de o zi perfecta pe malul marii, de senzatia aceea de nemarginire, de libertate, de fericire pur si simplu, de eliberare de ganduri si nelinisti . In toata aceasta perioada ciudata am reusit sa ma adaptez, dar mi-a lipsit ceva .Mi-a lipsit visul. Nu la cosmarul nocturn ma refer , la visul cu ochii deschisi , la starea aceea de gratie pe care ti-o da o muzica buna, o pictura, un peisaj….Cu multi ani in urma aveam o amintire la care reveneam mereu cand imi doream sa evadez din cotidianul gri. Era o dimineata la mare, eu eram intinsa pe nisip,nu era nimeni in jur, era o senzatie de inceput de lume…..dincolo de timp….se auzeau valurile, cerul albastru…..un albastru nemarginit si o senzatie de liniste, de a fi una cu cerul si apa….o particica din unives….si senzatia aceea de eternitate.

Profetul

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: „Vorbeşte-ne despre Copii”.
Şi el glăsui.
„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”

 Khalil Gibran din Profetul (1923)

Jurnal de recunostinta

Atata teama,atata tristete,atata neliniste……cum mai putem sa ne pastram speranta ? Nu mai fac planuri de viitor, nu mai visez, incerc doar sa ma adaptez , sa nu ma revolt, sa nu ma gandesc la necazuri…sa ma bucur de fiecare zi….Am citit despre un jurnal de recunostinta….in fiecare zi trebuie sa gasesc ceva pentru care sa fiu recunoscatoare….un lucru cat de mic, o bucurie, ceva frumos…. E o toamna minunata, natura are o frumusete incredibila, parca nimic nu s-a schimbat , desi in jur e numai boala si frica. Pentru ce sa ma bucur ? Pentru ca suntem impreuna,pentru o imbratisare, pentru copiii mei minunati, pentru ca mama e bine. Nu sunt fericita,dar sunt recunoscatoare pentru aceasta zi.