Pierre-Auguste Renoir

In aceasta toamna am fost la Cagne sur Mer si am vizitat casa lui Renoir.

A pastrat atmosfera de acum un secol .

In gradina cu maslini seculari e reconstruit atelierul lui Renoir dupa planurile initiale.

O atmosfera plina de calm si frumusete.

In casa muzeu nu sunt multe tablouri ale pictorului,dar cladirea s-a pastrat fara modificari majore si vizitand incaperile si atelierul intri in lumea lui Renoir ,il simti altfel.

vis cu barca

în vis pluteam într-o barca pe un rău care devenea tot mai vijelios

eram impreuna noi doi

și eram conștientă ca barca nu poate fi controlata (oricum mi-e teama de apa, de barci, exact visul asta-mi lipsea)

și așteptam cu neliniste ca apele sa ne ducă spre mare, dar nici măcar în vis lucrurile nu sunt simple si barca a trecut printre niste trunchiuri de lemn foarte lungi care pluteau

și fără sa se rastoarne a pornit printr-o vale ingusta și barca s-a oprit în sfarsit în pietrele de pe țărm și am coborat in țara aceea în care oamenii vorbeau o limbă necunoscută

bine ca am coborat cu picioarele pe pamant mi-am zis

si m-am trezit cu gandul la apa aceea vijelioasa care ne purta fara să putem face nimic

și m-am gandit sa vad ce înseamnă visul așa cum făcea tata cand îmi povestea dimineața ce a visat

și am căutat pe internet ca eu nu am dicționar de vise ca tata

și în loc să-mi arate semnificația visului internetul mi-a arătat un poem despre un râu vijelios și apoi încă unul si-asa am descoperit un poet minunat pe care abia aștept să-l citesc .





zorele

Au inflorit zorelele in aceasta toamna friguroasa ca o iarna timpurie.Flori mari si albastre inflorite in frig ca o noua speranta. Le-am plantat tarziu,la inceputul toamnei si nu credeam ca vor rezista. Nici eu nu credeam ca voi rezista la tot ce ma inconjoara – boala, tristete, teama. Asa e viata, cu bucurii si tristeti , trebuie sa stii ce conteaza si sa poti sa te bucuri de lucrurile marunte.

amintiri

Se spune ca e bine sa vizitezi locurile copilariei.Probabil e vorba de regasirea copilului care ai fost, intelegerea bucuriilor si traumelor, a fericirilor si nostalgiilor….Eu traiesc in orasul in care m-am nascut, dar nimic nu mai e cum a fost….casa in care am copilarit , strazile pe care ma plimbam …totul e schimbat, centrul vechi a fost ras pe vremea comunismulu…acum nu stii in ce oras esti, totul e comun, uniform, urat. Cand am vizitat Roma m-am gandit -oare cum e sa traiesti intr-un oras in care opere de arta sunt la fiecare colt de strada, in care esti inconjurat de frumos.

Pe strada care ducea spre parcul Zavoi,intr-o casa frumoasa ,nationalizata, am stat pana la plecarea la facultate. Si acum stiu zidurile,treptele pe care le urcam pe intuneric cand veneam de la gradinita,(de fapt caminul Donca Simo ), coridorul lung, usa de la care pierdeam mereu cheia…Totul e foarte real…si nimic nu mai e…la vreo 2 ani de la plecarea mea a fost demolat totul. Am senzatia acuta a trecerii timpului. Nimic nu mai e cum a fost, nici eu nu mai sunt cea de atunci…Incerc sa recompun amintiri ca intr-un puzzle complicat.

albastru

Mi-e dor de albastru, de o zi perfecta pe malul marii, de senzatia aceea de nemarginire, de libertate, de fericire pur si simplu, de eliberare de ganduri si nelinisti . In toata aceasta perioada ciudata am reusit sa ma adaptez, dar mi-a lipsit ceva .Mi-a lipsit visul. Nu la cosmarul nocturn ma refer , la visul cu ochii deschisi , la starea aceea de gratie pe care ti-o da o muzica buna, o pictura, un peisaj….Cu multi ani in urma aveam o amintire la care reveneam mereu cand imi doream sa evadez din cotidianul gri. Era o dimineata la mare, eu eram intinsa pe nisip,nu era nimeni in jur, era o senzatie de inceput de lume…..dincolo de timp….se auzeau valurile, cerul albastru…..un albastru nemarginit si o senzatie de liniste, de a fi una cu cerul si apa….o particica din unives….si senzatia aceea de eternitate.

Profetul

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: „Vorbeşte-ne despre Copii”.
Şi el glăsui.
„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”

 Khalil Gibran din Profetul (1923)