Mi-e dor de albastru, de o zi perfecta pe malul marii, de senzatia aceea de nemarginire, de libertate, de fericire pur si simplu, de eliberare de ganduri si nelinisti . In toata aceasta perioada ciudata am reusit sa ma adaptez, dar mi-a lipsit ceva .Mi-a lipsit visul. Nu la cosmarul nocturn ma refer , la visul cu ochii deschisi , la starea aceea de gratie pe care ti-o da o muzica buna, o pictura, un peisaj….Cu multi ani in urma aveam o amintire la care reveneam mereu cand imi doream sa evadez din cotidianul gri. Era o dimineata la mare, eu eram intinsa pe nisip,nu era nimeni in jur, era o senzatie de inceput de lume…..dincolo de timp….se auzeau valurile, cerul albastru…..un albastru nemarginit si o senzatie de liniste, de a fi una cu cerul si apa….o particica din unives….si senzatia aceea de eternitate.
albastru 