Notre Dame

Imaginile catedralei in flacari mi-au readus multe amintiri.

In copilarie, prin anii 70, pe vremea cealalta (parca as zice inaintea erei noastre ) ,cand viata era monotona si trista si limitata si de necrezut pentru cei de azi, am avut sansa sa cunosc un om deosebit care traise intr-o lume minunata . Yvonne, cea despre care v-am povestit aici https://albastruceruleum.wordpress.com/2016/07/18/989/ mi-a povestit despre Paris. Povestile despre strazile Parisului,despre Notre Dame, Sacre Coeur, Montparnasse…..erau incredibile, ca si cum un personaj din romanele pe care le citeam, poate Mizerabilii, ar fi coborat in realitatea mea ( oricum pe vremea aia nu prea faceam diferenta intre viata imaginara si cea reala). Acum pare ceva banal, iei avionul si gata,esti la Paris. Pe vremea aia numai cei cu aprobari speciale puteau calatori. Culmea e ca in cei 30 de ani care au trecut de la deschiderea portilor nu am ajuns la Paris . E ca un vis pe care ti-e teama sa-l confrunti cu realitatea ca sa nu fii dezamagit, pentru ca pe vremea mea nu era internet, Parisul meu e un oras imaginar in care aveam clar cateva imagini din cartea de limba franceza, cateva imagini din filmele vazute si multe imagini din cartile citite. Yvonne mi-a daruit un baedeker ( adica un ghid de calatorie – hai ca nu stiati ).

L-am studiat, l-am pus alaturi de alte cateva carti pe care mi le-a daruit si am visat ca intr-o zi voi merge si eu pe strazile acelea…. Acum mi-am dat seama ca daca mai ezit, s-ar putea sa nu mai gasesc orasul visat, oricum totul se schimba,se transforma, deja am senzatia uneori ca apartin unei alte ere si ma straduiesc sa raman contemporana cu copiii mei.

Publicitate