Albastru clasic a fost aleasă culoarea anului 2020

Pantone a anunțat, miercuri seară, că albastru clasic, o nuanță care amintește de cerul de la amurg, va fi culoarea anului viitor.
„Este o culoare care anticipează ce se va întâmpla în continuare. Ce va aduce viitorul pe măsură ce trecem în orele de seară? Aceasta este o întrebare pertinentă înainte de a porni într-un nou deceniu”, a explicat Laurie Pressman, vicepreședintele Pantone Color Institute, cel care selectează culoarea anului.
Publicitate

Matisse

Am vizitat de curând muzeul Matisse din Nisa. M-a emoționat.

Am putut vedea evoluția artei lui – de la pictura clasica spre cea moderna, tot mai stilizata. Ca și la Brâncuși am văzut căutarea esenței, mai mult filozofie decât tehnica a picturii…Erau prezentate variante ale aceleiași lucrări, desen, culoare …pana la varianta finala ,minimalista…

Imaginea atelierului din hotelul Regina si picturile murale mi-au amintit de o alta imagine frumoasa pe care am postat-o cu ceva timp in urma pe blog – picturi rupestre vechi de mii de ani…..

matisse

Gandurile unui artist

si cateva imagini ale creativitatii

Despre poezie

 cuvintele se unesc într-un joc complicat
pentru ca sunt oameni cărora le e teama……. 
le e teama sa plângă,  
le e teama sa strige despre disperări și iubiri și tristeți,

le e teama sa-si strige fericirea.


tot acest vârtej de sentimente
se revarsă in cuvinte, alcătuind un limbaj nou,
prin care cei singuri și neînțeleși
încearcă sa găsească suflete asemenea lor

uneori mesajul lor e descifrat

de alte suflete 

care știu sa privească 

norii și steleleprin nouri.001

Gand de mai

Cine mai are răbdare sa privească zborul păsărilor ?

Cine mai are răbdare sa numere stelele într-o noapte de vara ?

Cine mai știe sa asculte valurile rostogolindu-se pe țărm ?

Cine mai știe sa-și asculte sufletul într-o lume atât de grăbită și atât de neliniștita ?

Cine mai citește poezie ?

Notre Dame

Imaginile catedralei in flacari mi-au readus multe amintiri.

In copilarie, prin anii 70, pe vremea cealalta (parca as zice inaintea erei noastre ) ,cand viata era monotona si trista si limitata si de necrezut pentru cei de azi, am avut sansa sa cunosc un om deosebit care traise intr-o lume minunata . Yvonne, cea despre care v-am povestit aici https://albastruceruleum.wordpress.com/2016/07/18/989/ mi-a povestit despre Paris. Povestile despre strazile Parisului,despre Notre Dame, Sacre Coeur, Montparnasse…..erau incredibile, ca si cum un personaj din romanele pe care le citeam, poate Mizerabilii, ar fi coborat in realitatea mea ( oricum pe vremea aia nu prea faceam diferenta intre viata imaginara si cea reala). Acum pare ceva banal, iei avionul si gata,esti la Paris. Pe vremea aia numai cei cu aprobari speciale puteau calatori. Culmea e ca in cei 30 de ani care au trecut de la deschiderea portilor nu am ajuns la Paris . E ca un vis pe care ti-e teama sa-l confrunti cu realitatea ca sa nu fii dezamagit, pentru ca pe vremea mea nu era internet, Parisul meu e un oras imaginar in care aveam clar cateva imagini din cartea de limba franceza, cateva imagini din filmele vazute si multe imagini din cartile citite. Yvonne mi-a daruit un baedeker ( adica un ghid de calatorie – hai ca nu stiati ).

L-am studiat, l-am pus alaturi de alte cateva carti pe care mi le-a daruit si am visat ca intr-o zi voi merge si eu pe strazile acelea…. Acum mi-am dat seama ca daca mai ezit, s-ar putea sa nu mai gasesc orasul visat, oricum totul se schimba,se transforma, deja am senzatia uneori ca apartin unei alte ere si ma straduiesc sa raman contemporana cu copiii mei.