Yves KLEIN

Yves KLEIN ( Nice, 1928 – Paris, 1962)  un pictor inconfundabil,un căutător al esenței, un creator de albastru. Albastrul folosit de el a devenit culoarea lui cunoscuta ca International Klein Blue . Fascinant.

 

11

„Albastrul – adevăr, înțelepciune, pace, contemplare, unirea cerului cu marea, culoarea infinitului, care fiind infinit, poate cuprinde totul. Albastrul e invizibilul care devine vizibil.”

 

Yves Klein - Archisponge (RE 11), 1960yves-klein

Albastrul este singura culoare „fără dimensiuni și care reamintește doar cerul și marea, adică tot ceea ce e mai abstract in natura tangibila și vizibila”.

Gând de februarie

Când mi-am făcut blogul am scris prima data despre lucrurile care îmi plac,cu gândul ca voi scrie mai târziu despre fiecare in parte. Sunt însa și atâtea lucruri care nu îmi plac,mai ales într-o zi rece și întunecată de februarie.Cred că trebuie menținut un echilibru in viață. Ideal ar fi sa faci ceea ce iți aduce bucurie,dar încă din copilărie am fost educata că lucrurile „trebuie” făcute,indiferent dacă iți place sau nu.

Nu-mi place că trebuie să stau atât de mult la serviciu alături de oameni cu care nu am nimic in comun. O colega e foarte mândră că nu a citit niciodată o carte în afara celor de specialitate.

Nu-mi place că pierd atât de mult timp cu lucruri neimportante.

Nu-mi plac oamenii limitați și fără simțul umorului.

Nu-mi plac vulgaritățile.

Nu-mi plac proștii cu tupeu care vor sa fie șefi.

Nu-mi plac lingușitorii.

Nu-mi plac zilele întunecoase,camerele întunecoase,zidurile in dreptul ferestrelor.

Nu-mi place frigul.

Nu-mi plac discuțiile despre boli.

Nu-mi place să spăl vase.

Tot timpul trebuie să găsesc ceva care să compenseze cenușiul cotidian.

Mi-e dor să stau in iarbă,să privesc cerul ,fără nici un gând ,pur și simplu fericită că exist.