Glicina din spatele blocului a crescut ca un copac. A fost plantata cu mulți ani in urma de domnul Puiu. Am fost vecini pe strada copilăriei. Era o strada cu clădiri frumoase ,cu grădini îngrijite. Domnul Puiu avea o curte mare plina de flori . După ce au fost demolate toate casele de pe strada copilăriei, au dispărut grădinile și au apărut blocuri. Toți vecinii s-au mutat la bloc.
Domnul Puiu a plecat de mult in alte grădini. In urma lui a rămas glicina.
Lumea in care îmi duc traiul zilnic, serviciul, este un mic univers. Fiecare cu povestea lui, fiecare poveste in parte e povestea societății romanești de azi .
O mica statistica:
Trec zilele ,prea multe zile, cu preocupările „normale” si atât de monotone. Daca munca ta nu este cea care te împlinește, care te face fericit, e din ce in ce mai greu. Banii nu mai sunt o motivație suficienta, din păcate sunt o necesitate. Uneori mi se pare totul lipsit de sens, o risipire.. M-am străduit mereu să fac totul cat mai bine, indiferent daca îmi place sau nu. Simțul datoriei ? Perfecționism ? Probabil așa am fost educata si mi-a fost teama să -mi pun prea multe întrebări.
Ce-mi doresc ? Să pictez, să scriu, să călătoresc… Un „vis cu ochii deschiși ” este un atelier de pictură cu uși mari din sticlă, deschizându-se spre o grădină.
Am mai pictat in ultimii ani, am dăruit tablourile mele și asta chiar m-a făcut fericită.
Am totuși sentimentul ca am risipit prea mult timp ….. Datoria oamenilor este să fie fericiți….am citit asta undeva ( parcă Aristotel). Să fii in armonie cu tine ,să nu te trădezi…cred ca asta implica si puțin egoism, dar nu contează.
albastru 