Prieteni

Unul dintre sfaturile primite de la tatăl meu a fost „încearcă să ai ca prieteni oameni de la care ai ce învăța”. Nu e aşa ușor…în viaţa de zi cu zi.Nu vreau nici să judec, nici să pun etichete,dar am întâlnit prea mulţi oameni superficiali,materialiști…limitați….

Nu pot cădea în ridicol și sa vorbesc despre poezie ,despre pictură ,sau despre alte lucruri care mă preocupă pe mine, cu oameni care au interese mult mai terestre.Prin intermediul internetului și al blogului am întâlnit oameni care gândesc la fel ca mine.Chiar dacă prietenii mei virtuali sunt departe și nu-i cunosc decât după paginile lor,mă bucur că există.Unul din punctele pozitive din analiza pe care o fac anului care se apropie de sfârșit este acesta – refugiul din cotidianul banal și stresant intro lume mai buna și mai frumoasa.

 

Crăciun

Nu iubesc iarna.Decembrie e totuși luna sărbătorilor ,dar nici sărbătorile nu mai sunt ca altădată.

Mă uit derutată la oamenii care au invadat magazinele și străzile.Ce se întâmplă oare? Se apropie o foamete,un cataclism și se fac rezerve de alimente pentru un an? Crăciunul,din păcate, și-a pierdut semnificația religioasa,se păstrează doar obiceiurile – masa îmbelșugată,brad,cadouri,un număr derutant de mare  de moși la serbările de la grădinițe,in magazine,pe strada,in familii,colindători enervanți (la oraș).

Nici măcar nu e zăpadă.

De obicei petrec Crăciunul într-o localitate de la munte,la socri.Acolo se mai păstrează rânduielile vechi ,dar nu se știe pentru cât timp. In urma cu 20 de ani am ascultat prima dată ,mirată,colindele lungi, cu zeci de strofe,specifice zonei,care erau cântate de -ceata de feciori-.Acolo încă se mai impart covrigi-colindeți copiilor care vin cu trăistuța in dimineața de ajun. Acolo se merge la biserica duminica dimineața in ziua de Crăciun și pe urma se așează la masă.

Probabil se vor păstra obiceiurile cât mai trăiesc bătrânii din sat.Copiii lor sunt plecați in toată Europa și nu se știe dacă se mai întorc.

Gând de decembrie

Am sperat din nou într-o schimbare,dar nu au trecut cei 40 de ani de mers prin deșert.

Nu ma pasionează politica,dar cunosc domeniul.Tatăl meu purta discuții cu mine pe teme de politica externa încă din copilărie. Acum mi se pare ca suntem prea preocupați cu micile ambiții din curtea noastră în timp ce în jurul nostru lucrurile se schimbă.Din păcate toate acestea ne influențează viața.Dezbinarea nu aduce nimic bun când la orizont sunt nori întunecați.

Am învățat ca doi oameni pot privi același lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am învățat ca indiferent de consecințe
Cei care sunt cinstiți cu ei înșiși ajung mai departe în viata

Am învățat ca viata iți poate fi schimbata în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.

Octavian Paller


Muzica și sentimente

Ascultam muzica,un cântăreț pe care nu-l cunosc……Nu avea o voce deosebita,nu avea acompaniament…..un om și o chitara…canta un fel de balada….nu înțelegeam toate cuvintele……Transmitea sentimente cu multa sinceritate….Am simțit ca și-a pus sufletul în cântecul acela….și cântecul lui mi-a mers la suflet …și mi-am imaginat o poveste …sau mi-a amintit de ceva…a rezonat cu ceva din sufletul meu.Poate asta e arta….