Din zbor eliberată secunda de lumina
rotește rădăcina de veșnic început
și știe să unească, cu dragoste divină,
esența neștiută din trupul cunoscut.
Fiecare om are o cochilie
in care e răstignit
El însuși.
El sta nevăzut,
neauzit,
nebănuit,
dar mai înoată câteodată
prin apele privirilor
și-l vedem
stingher
cum se ascunde
in adâncul protector
al cochiliei.
Am un sentiment ciudat când întâlnesc versuri,imagini gânduri din universul meu la alți oameni. E ciudat sa descoperi într-o zi,într-o carte,sau pe o pagina web, gânduri pe care le-ai avut și nu ai apucat sa le scrii și le găsești scrise de altcineva,sau versuri care descriu „lumea ta”,lumea așa cum o vezi și o simți dar despre care nu vorbești cu cei din jur. Poate suntem locuitori ai aceleiași lumi – o lume interioara , mentala, care este mai adevărată decât cea reala sau aceasta lume e doar o alta dimensiune pe care doar unii o percep.