Drumuri

Intr-un oraș de negustori de pe un drum comercial dintre Ardeal și Tara Românească bunica avea „prăvălie”.Vecinii ei,ca in piesa Take Ianke si Cadîr pe care am revăzut-o de curând la TV,erau toți negustori de diferite nații- romani,evrei,nemți,turci.Bunica era din neam de șvabi din Banat.Pe tata l-a dat ucenic la un negustor de la 11 ani.Ea a ținut prăvălia pana a ieșit la pensie pe la 70 de ani. Nu a apucat sa „mănânce pensie” prea multi ani.

Tata avea negustoria in sânge și i se părea cea mai frumoasa meserie.El era o fire extrovertita și considera ca e frumos sa cunoști multi oameni,sa stai de vorba cu ei,sa-i ai prieteni.Pentru mine visa ceva similar.

Eu eram altfel.Când am terminat liceul oscilam intre literatura și pictura deși am absolvit secția real cu note mari.Asa e arta,ilogica,te chinuie.M-am hotărât sa dau admitere la Arte Plastice.

Tatal meu, pentru care matematica era baza tuturor lucrurilor,s-a neliniștit.Nesigur in privința viitorului meu și gândindu-se ca „voi muri de foame” cu pictura,l-a întrebat pe un vechi prieten și coleg de scoală,scriitor,ce ar trebui sa facă.Acesta l-a sfătuit sa ma lase sa-mi urmez drumul ,pentru ca altfel am sa regret toată viata ( o sa te blesteme dacă are o pasiune și nu o lași sa facă ce vrea, a zis el).

Drumul nu a fost simplu, a fost întortochiat și cu multe obstacole.Soarta m-a dus cum a vrut ea. La examenul de admitere la pictura unde au fost numai 7 locuri , eu am picat cu brio alături de alți pasionați de arta și a trebuit să ma reprofilez. Știam destul de bine matematica și m-am dus la ASE.  O prietena mă tot îndemna sa merg la Cibernetica,să fim colege. Când am fost sa ma înscriu,se terminaseră înscrierile pentru ziua respectiva.  M-am înscris la Comerț. Cred ca tatălui meu  i-a venit inima la loc. Vedeți cum a intrat comerțul in viata mea fără să mă gândesc?   Nu pot sa spun ca nu m-am descurcat. Încă lucrez ca economist.Dar undeva acolo,în sufletul meu, a rămas o nostalgie.Ce-ar fi fost dacă……Mulți ani am avut sentimentul că „am îngropat talantul”.

Tablouri am mai pictat și le-am dăruit .Acum mi-am făcut acest blog (la sugestia fiicelor mele)ca să adun la un loc poeziile scrise,paginile din vechiul jurnal, povestirile și toate gândurile. Ca să nu mai am regrete. E prea târziu? Sper ca nu.

Publicitate