Ti-e frica?

Ti-e frică? Da.Mi-e cam frică de întuneric. E ceva destul de firesc.But,you can work on it. Si mi-e frică de înălţime.Cam nasol,da’ nu e chiar grav. Mai gravă e frica de tine însuţi Si gravă e fric…

Sursă: Ti-e frica?

Reclame

cer de septembrie

toamna aurie(DIGITAL ART)

Gandul de azi

Seară caldă de septembrie.Vara mai întârzie câteva zile.Soarele trimite raze roșiatice din spatele dealului. Ar putea fi o atmosfera romantica,potrivită pentru meditație sau pentru scris.Stau pe balcon pe fotoliul de răchită și observ teiul din fața blocului . A început să devină auriu. Poate și eu sunt în perioada aurie.Mai e timp pînă la iarnă.

”Toamnă aurie -speranță pentru toamna mea ” se strecoară un vers în mintea mea.

Un miros de mâncare de varza se insinuează peste tot.Sunetul strident al unor mașini de pompieri mă trezește din amorțeală. Uneori îi înțeleg pe cei care se retrag în sihăstrie.

 

cautare

Enter a caption

Ca cercurile întinzându-se pe apă,
Am pornit
În căutarea ta.
Poate ești aici lângă mine,
Dar ochii mei
Nu au învățat să te vadă.
Te ating uneori cu sufletul.
Te recunosc uneori în vis.
Poate ai plecat
Și doar gândul tău
Plin de iubire
M-a creat.

Drumuri

Intr-un oraș de negustori de pe un drum comercial dintre Ardeal și Tara Românească bunica avea „prăvălie”.Vecinii ei,ca in piesa Take Ianke si Cadîr pe care am revăzut-o de curând la TV,erau toți negustori de diferite nații- romani,evrei,nemți,turci.Bunica era din neam de șvabi din Banat.Pe tata l-a dat ucenic la un negustor de la 11 ani.Ea a ținut prăvălia pana a ieșit la pensie pe la 70 de ani. Nu a apucat sa „mănânce pensie” prea multi ani.

Tata avea negustoria in sânge și i se părea cea mai frumoasa meserie.El era o fire extrovertita și considera ca e frumos sa cunoști multi oameni,sa stai de vorba cu ei,sa-i ai prieteni.Pentru mine visa ceva similar.

Eu eram altfel.Când am terminat liceul oscilam intre literatura și pictura deși am absolvit secția real cu note mari.Asa e arta,ilogica,te chinuie.M-am hotărât sa dau admitere la Arte Plastice.

Tatal meu, pentru care matematica era baza tuturor lucrurilor,s-a neliniștit.Nesigur in privința viitorului meu și gândindu-se ca „voi muri de foame” cu pictura,l-a întrebat pe un vechi prieten și coleg de scoală,scriitor,ce ar trebui sa facă.Acesta l-a sfătuit sa ma lase sa-mi urmez drumul ,pentru ca altfel am sa regret toată viata ( o sa te blesteme dacă are o pasiune și nu o lași sa facă ce vrea, a zis el).

Drumul nu a fost simplu, a fost întortochiat și cu multe obstacole.Soarta m-a dus cum a vrut ea. La examenul de admitere la pictura unde au fost numai 7 locuri , eu am picat cu brio alături de alți pasionați de arta și a trebuit să ma reprofilez. Știam destul de bine matematica și m-am dus la ASE.  O prietena mă tot îndemna sa merg la Cibernetica,să fim colege. Când am fost sa ma înscriu,se terminaseră înscrierile pentru ziua respectiva.  M-am înscris la Comerț. Cred ca tatălui meu  i-a venit inima la loc. Vedeți cum a intrat comerțul in viata mea fără să mă gândesc?   Nu pot sa spun ca nu m-am descurcat. Încă lucrez ca economist.Dar undeva acolo,în sufletul meu, a rămas o nostalgie.Ce-ar fi fost dacă……Mulți ani am avut sentimentul că „am îngropat talantul”.

Tablouri am mai pictat și le-am dăruit .Acum mi-am făcut acest blog (la sugestia fiicelor mele)ca să adun la un loc poeziile scrise,paginile din vechiul jurnal, povestirile și toate gândurile. Ca să nu mai am regrete. E prea târziu? Sper ca nu.

Amintire

De-a pururi ești

Pe clipele frumoase desenat,

Cu transparenta ta de apa verde,

Prin care timpul,derutat,se pierde.