Jurnal de recunostinta

Atata teama,atata tristete,atata neliniste……cum mai putem sa ne pastram speranta ? Nu mai fac planuri de viitor, nu mai visez, incerc doar sa ma adaptez , sa nu ma revolt, sa nu ma gandesc la necazuri…sa ma bucur de fiecare zi….Am citit despre un jurnal de recunostinta….in fiecare zi trebuie sa gasesc ceva pentru care sa fiu recunoscatoare….un lucru cat de mic, o bucurie, ceva frumos…. E o toamna minunata, natura are o frumusete incredibila, parca nimic nu s-a schimbat , desi in jur e numai boala si frica. Pentru ce sa ma bucur ? Pentru ca suntem impreuna,pentru o imbratisare, pentru copiii mei minunati, pentru ca mama e bine. Nu sunt fericita,dar sunt recunoscatoare pentru aceasta zi.

Zbor

Timpul ca o apasare

ca un nor care coboara peste noi

totul se intuneca

e un fel de ceata prin care

nu poti intrezari nimic

si ca intr-un vis

incerci sa inaintezi

si nu poti

picioarele sunt prinse in aceasta mlastina

incerci sa te misti cat mai putin

si mintea o ia razna

incercand sa gaseasca o cale

si gandurile se succed ca un zbor

de pasari nebune

si pana la urma iti dai seama

ca singura solutie este

sa zbori

cu o zvacnire sa te desprinzi

sa te ridici spre lumina

cu ultimele puteri

cu toata speranta

cu toata credinta

cu toata iubirea.

Despre credinta

Credința așa cum o înțeleg eu înseamnă iubire. Daca iubești pe cineva nu poți sa-i faci rău,nu îl superi,nu îl jignești,îl ierți dacă greșește. Daca ar exista iubire pe lume , nu ar mai fi războaie,nici certuri,nici înșelătorii,nici invidie,nici ura. Daca nu poți convinge oamenii sa iubească, măcar sa fie mai buni .

Credința nu înseamna teama de păcat,nu înseamna respectarea ritualurilor, înseamna pur și simplu iubire.

Jurnal de izolare -2

Sa nu ne panicam. Fiecare are momentele lui de panica. Cum facem sa scapam de frica, de gandurile negre ?

Eu sunt putin ipohondra, de mult timp, nu de acum. Cartile de medicina sunt o sursa de panica, am toate simptomele, nu le mai citesc. Acum gasesc tot felul de informatii pe facebook sau la tv. Punem masca , dam cu clor, cu spirt, cu sapun….dar gandurile negre nu dispar.

Pana la urma important e sa scapi de frica.Sa reusesti sa gasesti linistea, echilibrul, armonia.

Pe facebook e un prieten de fb care traieste in Milano. E o persoana in varsta. In fiecare dimineata posteaza fotografii cu strazi pustii si pomi infloriti din Milano. Pe urma posteaza imagini din Renastera italiana, Pompei, Grecia antica, Egipt. E in mijlocul mortii si posteaza imagini frumoase. Si muzica.

Ma gandesc la toate greutatile prin care am trecut – comunism, Cernobil, revolutie,anul 2000 cu sfarsitul lumii ( ha, ha ), plus micile suparari personale care atunci pareau de netrecut…tot un fel de sfarsit al lumii…

Incerc sa raman in bula mea de poezie, de pictura, de muzica, de arta….de frumusete. Nu vorbesc cu persoane care se vaicaresc, cu cei care au o placere deosebita sa vorbeasca despre boli, despre morti, despre tristete…Incerc sa-mi pastrez simtul umorului. Cei care au credinta au o sursa in plus de speranta.

Ei si sunt si alte metode , astea le stiu probabil psihologii, psihoteraputii , pentru mine functioneaza sa –

  • am un program
  • sa citesc ( am cartile mele preferate – memorii, romane, povestiri – si altii au trecut prin perioade grele )
  • sa am activitati interesante
  • sa scriu in jurnal
  • sa ascult muzica
  • sa-mi pastrez simtul umorului
  • sa cred si sa ma rog

Jurnal de izolare

Stam amandoi in casa de trei saptamani. Ca la„închisoarea maritală” de la  Biertan . Acolo stateau 6 saptamani.

E bine !  Nici in luna de miere nu am stat atat doar noi doi. Atunci m-a dus la Craiova sa-si dea definitivatul. Era august, o caldura groaznica si ziua si noaptea. In apartamentul in care stateam nu erau deschise ferestrele pentru ca intrau niste gandaci zburatori. Era un fel de sauna. O experienta de neuitat.

Stam acasa. Ne spalam pe maini….Milioane de oameni stau inchisi in case. Se spala pe maini.

Primarul a pus sa fie plantate flori in tot orasul. Nu are cine sa le vada.

Fac ordine, gatesc, mai aflu stiri despre numarul mortilor….

Seriale, o piesa de teatru minunata la tv -Unchiul Vania, jucam remi, ne spalam pe maini….

Apeluri video cu copiii si cu mama….bine ca exista internetul.

Povesti de carantina

A murit R. Nu de coronavirus, de batranete. Intr-o comuna cu obiceiurile ei de sute de ani e ceva de necrezut ca la inmormantare vor participa 8 persoane. Daca nu era carantina ar fi fost o mare rusine ca la o familie asa mare sa participe doar 8 persoane. R avea 6 copii, nevasta, gineri, nepoti…..ar fi putut avea o inmormantare adevarata, cu toata comuna la biserica, cu coliva pentru toti  ,cu pomana la Caminul cultural, cu bocitoare strigand disperate , cu slujba in biserica de 2-3 ore, cu prosoape si batiste, cu bani aruncati la rascruci….La inmormantarea lui vor fi doar 8 persoane cu popa cu tot. Poate vor face cu randul, pleaca unul, vine altul.

Copiii nu se mai intelegeau cu el in ultimul an, nu mai vroia sa-i intre cineva in camera, sa-i faca curatenie, sa-i schimbe asternutul. Cand a murit i-au gasit patul plin de pungi cu bani, fiecare pensie intr-o punga. In saltea au gasit ceasuri. Ii placeau ceasurile si copiii i-au adus cadou. Le-a ascuns pe toate in saltea, noi noute….fara sa masoare timpul.

Vis albastru

Eram intr-o barca

doar noi doi

pe o mare calma

si asteptam.

Nu stiu ce asteptam.

Totul era atat de frumos,

atat de albastru

si totusi…..

Era prea multa liniste

si gandurile navaleau

ca niste pasari dezorientate.

Era si neliniste si teama

si speranta…

Era atata liniste si atat de albastru

si totusi….

iarna ciudata

Era o iarna ciudata, ca o primavara timpurie…..

Sufletul se umpluse de culori

mult mai devreme anul acesta.

Gandurile se lasau purtate de vanturi

spre mari departate,

dincolo de singuratati.

Era o iarna ca o toamna tarzie,

semana cu chipul meu din oglinda,

putin trist, putin obosit de cautare

si totusi ascunzand un zambet.

Gand de ianuarie

In adolescenta am cunoscut unul dintre oamenii care mi-au influențat destinul…atunci e vârsta căutării, idealismelor, influentelor bune sau rele care te pot transforma….

Profesoara de romana – o femeie minunata, culta , frumoasa, cu un nume ciudat – PULCHERIA- era din Bucovina . Sotul ei lucrase in Iran si a stat si ea cativa ani acolo, a invatat limba si a studiat cultura si civilizatia persana. Ne-a povestit cateva lucruri, cat sa ne faca curiosi…

Stirile din ultima perioada despre Iran mi-au amintit acea perioada… Intre timp am citit si cartea biografica Farah Pahlavi…mi-am format o parere despre civilizatia acelei perioade… Acum cand ma uit la stiri pare o alta lume… probabil asa cum a fost Romania comunista dupa Romania interbelica, cea culta, bogata, civilizata, europeana… Ce ciudate sunt meandrele istoriei.

Tot in perioada aceea l-am descoperit pe Omar Khayam…..E incredibil cat de actual si iubit a ramas dupa aproape o mie de ani….

Pentru ca sunt o iubitoare de poezie…specie in curs de disparitie..am sa pun cateva versuri din Omar Khayam .

Un punct pierdut e lumea în haosul imens.
Toată știința noastră: cuvinte fără sens.
Om, pasăre și floare sunt umbre în abis.
Zadarnic este gândul, iar existența – vis.

Fii vesel, căci tristețea o sa dureze pururi.
Mereu aceleasi stele s-or învârti-n azururi.
Din cărămizi făcute din trupul tau, n-ai teama,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seama.

Da-mi cupa si ulciorul! Sa bem fermecătoare
Faptura plămadita din roua si eter!
Câte minuni ca tine zeflemitorul cer
De mii de ori schimbat-a în cupe si ulcioare?

Albastru clasic a fost aleasă culoarea anului 2020

Pantone a anunțat, miercuri seară, că albastru clasic, o nuanță care amintește de cerul de la amurg, va fi culoarea anului viitor.
„Este o culoare care anticipează ce se va întâmpla în continuare. Ce va aduce viitorul pe măsură ce trecem în orele de seară? Aceasta este o întrebare pertinentă înainte de a porni într-un nou deceniu”, a explicat Laurie Pressman, vicepreședintele Pantone Color Institute, cel care selectează culoarea anului.

Matisse

Am vizitat de curând muzeul Matisse din Nisa. M-a emoționat.

Am putut vedea evoluția artei lui – de la pictura clasica spre cea moderna, tot mai stilizata. Ca și la Brâncuși am văzut căutarea esenței, mai mult filozofie decât tehnica a picturii…Erau prezentate variante ale aceleiași lucrări, desen, culoare …pana la varianta finala ,minimalista…

Imaginea atelierului din hotelul Regina si picturile murale mi-au amintit de o alta imagine frumoasa pe care am postat-o cu ceva timp in urma pe blog – picturi rupestre vechi de mii de ani…..

matisse

Gandurile unui artist

si cateva imagini ale creativitatii

Despre poezie

 cuvintele se unesc într-un joc complicat
pentru ca sunt oameni cărora le e teama……. 
le e teama sa plângă,  
le e teama sa strige despre disperări și iubiri și tristeți,

le e teama sa-si strige fericirea.


tot acest vârtej de sentimente
se revarsă in cuvinte, alcătuind un limbaj nou,
prin care cei singuri și neînțeleși
încearcă sa găsească suflete asemenea lor

uneori mesajul lor e descifrat

de alte suflete 

care știu sa privească 

norii și steleleprin nouri.001

Gand de mai

Cine mai are răbdare sa privească zborul păsărilor ?

Cine mai are răbdare sa numere stelele într-o noapte de vara ?

Cine mai știe sa asculte valurile rostogolindu-se pe țărm ?

Cine mai știe sa-și asculte sufletul într-o lume atât de grăbită și atât de neliniștita ?

Cine mai citește poezie ?

Notre Dame

Imaginile catedralei in flacari mi-au readus multe amintiri.

In copilarie, prin anii 70, pe vremea cealalta (parca as zice inaintea erei noastre ) ,cand viata era monotona si trista si limitata si de necrezut pentru cei de azi, am avut sansa sa cunosc un om deosebit care traise intr-o lume minunata . Yvonne, cea despre care v-am povestit aici https://albastruceruleum.wordpress.com/2016/07/18/989/ mi-a povestit despre Paris. Povestile despre strazile Parisului,despre Notre Dame, Sacre Coeur, Montparnasse…..erau incredibile, ca si cum un personaj din romanele pe care le citeam, poate Mizerabilii, ar fi coborat in realitatea mea ( oricum pe vremea aia nu prea faceam diferenta intre viata imaginara si cea reala). Acum pare ceva banal, iei avionul si gata,esti la Paris. Pe vremea aia numai cei cu aprobari speciale puteau calatori. Culmea e ca in cei 30 de ani care au trecut de la deschiderea portilor nu am ajuns la Paris . E ca un vis pe care ti-e teama sa-l confrunti cu realitatea ca sa nu fii dezamagit, pentru ca pe vremea mea nu era internet, Parisul meu e un oras imaginar in care aveam clar cateva imagini din cartea de limba franceza, cateva imagini din filmele vazute si multe imagini din cartile citite. Yvonne mi-a daruit un baedeker ( adica un ghid de calatorie – hai ca nu stiati ).

L-am studiat, l-am pus alaturi de alte cateva carti pe care mi le-a daruit si am visat ca intr-o zi voi merge si eu pe strazile acelea…. Acum mi-am dat seama ca daca mai ezit, s-ar putea sa nu mai gasesc orasul visat, oricum totul se schimba,se transforma, deja am senzatia uneori ca apartin unei alte ere si ma straduiesc sa raman contemporana cu copiii mei.

Esențe

Cu timpul am ajuns să apreciez tot mai mult simplitatea, incepând cu mâncarea fără mirodenii ,hainele fara briz-brizuri , amenajarea minimalista si terminând cu arta.

Mă emoționează Haiku, este esenţa poeziei , sau sculpturile lui Brancuși .

Am văzut recent niște picturi rupestre care mi s-au parut foarte frumoase.

Si m-am gândit că simțul frumosului e înnascut , este instinctiv și se pierde cu timpul sub influența mediului de viață sau lipsei educației.

Să înlaturi tot ce e de prisos e uneori dificil, dar perfecțiunea stă in simplitate.

Simplitatea e eleganță,naturalețe….dar nu se ajunge așa usor la ea….iți trebuie echilibru, armonie, liniște.