undele visului
undele visului
primavara pe care o astept
oilpaiting
Cand nu-mi gasesc cuvintele
gasesc culorile
un alt mod de exprimare
a sperantelor
Pierre-Auguste Renoir
In aceasta toamna am fost la Cagne sur Mer si am vizitat casa lui Renoir.
A pastrat atmosfera de acum un secol .
In gradina cu maslini seculari e reconstruit atelierul lui Renoir dupa planurile initiale.
O atmosfera plina de calm si frumusete.
In casa muzeu nu sunt multe tablouri ale pictorului,dar cladirea s-a pastrat fara modificari majore si vizitand incaperile si atelierul intri in lumea lui Renoir ,il simti altfel.
vis cu barca
în vis pluteam într-o barca pe un rău care devenea tot mai vijelios
eram impreuna noi doi
și eram conștientă ca barca nu poate fi controlata (oricum mi-e teama de apa, de barci, exact visul asta-mi lipsea)
și așteptam cu neliniste ca apele sa ne ducă spre mare, dar nici măcar în vis lucrurile nu sunt simple si barca a trecut printre niste trunchiuri de lemn foarte lungi care pluteau
și fără sa se rastoarne a pornit printr-o vale ingusta și barca s-a oprit în sfarsit în pietrele de pe țărm și am coborat in țara aceea în care oamenii vorbeau o limbă necunoscută
bine ca am coborat cu picioarele pe pamant mi-am zis
si m-am trezit cu gandul la apa aceea vijelioasa care ne purta fara să putem face nimic
și m-am gandit sa vad ce înseamnă visul așa cum făcea tata cand îmi povestea dimineața ce a visat
și am căutat pe internet ca eu nu am dicționar de vise ca tata
și în loc să-mi arate semnificația visului internetul mi-a arătat un poem despre un râu vijelios și apoi încă unul si-asa am descoperit un poet minunat pe care abia aștept să-l citesc .
zorele
Au inflorit zorelele in aceasta toamna friguroasa ca o iarna timpurie.Flori mari si albastre inflorite in frig ca o noua speranta. Le-am plantat tarziu,la inceputul toamnei si nu credeam ca vor rezista. Nici eu nu credeam ca voi rezista la tot ce ma inconjoara – boala, tristete, teama. Asa e viata, cu bucurii si tristeti , trebuie sa stii ce conteaza si sa poti sa te bucuri de lucrurile marunte.
amintiri
Se spune ca e bine sa vizitezi locurile copilariei.Probabil e vorba de regasirea copilului care ai fost, intelegerea bucuriilor si traumelor, a fericirilor si nostalgiilor….Eu traiesc in orasul in care m-am nascut, dar nimic nu mai e cum a fost….casa in care am copilarit , strazile pe care ma plimbam …totul e schimbat, centrul vechi a fost ras pe vremea comunismulu…acum nu stii in ce oras esti, totul e comun, uniform, urat. Cand am vizitat Roma m-am gandit -oare cum e sa traiesti intr-un oras in care opere de arta sunt la fiecare colt de strada, in care esti inconjurat de frumos.
Pe strada care ducea spre parcul Zavoi,intr-o casa frumoasa ,nationalizata, am stat pana la plecarea la facultate. Si acum stiu zidurile,treptele pe care le urcam pe intuneric cand veneam de la gradinita,(de fapt caminul Donca Simo ), coridorul lung, usa de la care pierdeam mereu cheia…Totul e foarte real…si nimic nu mai e…la vreo 2 ani de la plecarea mea a fost demolat totul. Am senzatia acuta a trecerii timpului. Nimic nu mai e cum a fost, nici eu nu mai sunt cea de atunci…Incerc sa recompun amintiri ca intr-un puzzle complicat.
albastru
Mi-e dor de albastru, de o zi perfecta pe malul marii, de senzatia aceea de nemarginire, de libertate, de fericire pur si simplu, de eliberare de ganduri si nelinisti . In toata aceasta perioada ciudata am reusit sa ma adaptez, dar mi-a lipsit ceva .Mi-a lipsit visul. Nu la cosmarul nocturn ma refer , la visul cu ochii deschisi , la starea aceea de gratie pe care ti-o da o muzica buna, o pictura, un peisaj….Cu multi ani in urma aveam o amintire la care reveneam mereu cand imi doream sa evadez din cotidianul gri. Era o dimineata la mare, eu eram intinsa pe nisip,nu era nimeni in jur, era o senzatie de inceput de lume…..dincolo de timp….se auzeau valurile, cerul albastru…..un albastru nemarginit si o senzatie de liniste, de a fi una cu cerul si apa….o particica din unives….si senzatia aceea de eternitate.
Profetul
Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: „Vorbeşte-ne despre Copii”.
Şi el glăsui.
„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.
Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.
Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”
Khalil Gibran din Profetul (1923)
Jurnal de recunostinta
Atata teama,atata tristete,atata neliniste……cum mai putem sa ne pastram speranta ? Nu mai fac planuri de viitor, nu mai visez, incerc doar sa ma adaptez , sa nu ma revolt, sa nu ma gandesc la necazuri…sa ma bucur de fiecare zi….Am citit despre un jurnal de recunostinta….in fiecare zi trebuie sa gasesc ceva pentru care sa fiu recunoscatoare….un lucru cat de mic, o bucurie, ceva frumos…. E o toamna minunata, natura are o frumusete incredibila, parca nimic nu s-a schimbat , desi in jur e numai boala si frica. Pentru ce sa ma bucur ? Pentru ca suntem impreuna,pentru o imbratisare, pentru copiii mei minunati, pentru ca mama e bine. Nu sunt fericita,dar sunt recunoscatoare pentru aceasta zi.
Zbor
Timpul ca o apasare
ca un nor care coboara peste noi
totul se intuneca
e un fel de ceata prin care
nu poti intrezari nimic
si ca intr-un vis
incerci sa inaintezi
si nu poti
picioarele sunt prinse in aceasta mlastina
incerci sa te misti cat mai putin
si mintea o ia razna
incercand sa gaseasca o cale
si gandurile se succed ca un zbor
de pasari nebune
si pana la urma iti dai seama
ca singura solutie este
sa zbori
cu o zvacnire sa te desprinzi
sa te ridici spre lumina
cu ultimele puteri
cu toata speranta
cu toata credinta
cu toata iubirea.
Despre credinta
Credința așa cum o înțeleg eu înseamnă iubire. Daca iubești pe cineva nu poți sa-i faci rău,nu îl superi,nu îl jignești,îl ierți dacă greșește. Daca ar exista iubire pe lume , nu ar mai fi războaie,nici certuri,nici înșelătorii,nici invidie,nici ura. Daca nu poți convinge oamenii sa iubească, măcar sa fie mai buni .
Credința nu înseamna teama de păcat,nu înseamna respectarea ritualurilor, înseamna pur și simplu iubire.
Jurnal de izolare -2
Sa nu ne panicam. Fiecare are momentele lui de panica. Cum facem sa scapam de frica, de gandurile negre ?
Eu sunt putin ipohondra, de mult timp, nu de acum. Cartile de medicina sunt o sursa de panica, am toate simptomele, nu le mai citesc. Acum gasesc tot felul de informatii pe facebook sau la tv. Punem masca , dam cu clor, cu spirt, cu sapun….dar gandurile negre nu dispar.
Pana la urma important e sa scapi de frica.Sa reusesti sa gasesti linistea, echilibrul, armonia.
Pe facebook e un prieten de fb care traieste in Milano. E o persoana in varsta. In fiecare dimineata posteaza fotografii cu strazi pustii si pomi infloriti din Milano. Pe urma posteaza imagini din Renastera italiana, Pompei, Grecia antica, Egipt. E in mijlocul mortii si posteaza imagini frumoase. Si muzica.
Ma gandesc la toate greutatile prin care am trecut – comunism, Cernobil, revolutie,anul 2000 cu sfarsitul lumii ( ha, ha ), plus micile suparari personale care atunci pareau de netrecut…tot un fel de sfarsit al lumii…
Incerc sa raman in bula mea de poezie, de pictura, de muzica, de arta….de frumusete. Nu vorbesc cu persoane care se vaicaresc, cu cei care au o placere deosebita sa vorbeasca despre boli, despre morti, despre tristete…Incerc sa-mi pastrez simtul umorului. Cei care au credinta au o sursa in plus de speranta.
Ei si sunt si alte metode , astea le stiu probabil psihologii, psihoteraputii , pentru mine functioneaza sa –
- am un program
- sa citesc ( am cartile mele preferate – memorii, romane, povestiri – si altii au trecut prin perioade grele )
- sa am activitati interesante
- sa scriu in jurnal
- sa ascult muzica
- sa-mi pastrez simtul umorului
- sa cred si sa ma rog
Jurnal de izolare
Stam amandoi in casa de trei saptamani. Ca la„închisoarea maritală” de la Biertan . Acolo stateau 6 saptamani.
E bine ! Nici in luna de miere nu am stat atat doar noi doi. Atunci m-a dus la Craiova sa-si dea definitivatul. Era august, o caldura groaznica si ziua si noaptea. In apartamentul in care stateam nu erau deschise ferestrele pentru ca intrau niste gandaci zburatori. Era un fel de sauna. O experienta de neuitat.
Stam acasa. Ne spalam pe maini….Milioane de oameni stau inchisi in case. Se spala pe maini.
Primarul a pus sa fie plantate flori in tot orasul. Nu are cine sa le vada.
Fac ordine, gatesc, mai aflu stiri despre numarul mortilor….
Seriale, o piesa de teatru minunata la tv -Unchiul Vania, jucam remi, ne spalam pe maini….
Apeluri video cu copiii si cu mama….bine ca exista internetul.
Povesti de carantina
A murit R. Nu de coronavirus, de batranete. Intr-o comuna cu obiceiurile ei de sute de ani e ceva de necrezut ca la inmormantare vor participa 8 persoane. Daca nu era carantina ar fi fost o mare rusine ca la o familie asa mare sa participe doar 8 persoane. R avea 6 copii, nevasta, gineri, nepoti…..ar fi putut avea o inmormantare adevarata, cu toata comuna la biserica, cu coliva pentru toti ,cu pomana la Caminul cultural, cu bocitoare strigand disperate , cu slujba in biserica de 2-3 ore, cu prosoape si batiste, cu bani aruncati la rascruci….La inmormantarea lui vor fi doar 8 persoane cu popa cu tot. Poate vor face cu randul, pleaca unul, vine altul.
Copiii nu se mai intelegeau cu el in ultimul an, nu mai vroia sa-i intre cineva in camera, sa-i faca curatenie, sa-i schimbe asternutul. Cand a murit i-au gasit patul plin de pungi cu bani, fiecare pensie intr-o punga. In saltea au gasit ceasuri. Ii placeau ceasurile si copiii i-au adus cadou. Le-a ascuns pe toate in saltea, noi noute….fara sa masoare timpul.
Vis albastru
Eram intr-o barca
doar noi doi
pe o mare calma
si asteptam.
Nu stiu ce asteptam.
Totul era atat de frumos,
atat de albastru
si totusi…..
Era prea multa liniste
si gandurile navaleau
ca niste pasari dezorientate.
Era si neliniste si teama
si speranta…
Era atata liniste si atat de albastru
si totusi….
Duminica
Oras pustiu.
Dimineata cenusie.
In fata ferestrei
primul pom inflorit.
Ganduri de primavara
Verdele tanar al primaverii
se risipeste
ca un parfum puternic
peste lumina galbuie si obosita.
Ierburile se leagana ametite
si timpul se clatina
in dansul magic al vantului.
Rotire,
rotire….
pentru o clipa
sunt tanara iar.
iarna ciudata
Era o iarna ciudata, ca o primavara timpurie…..
Sufletul se umpluse de culori
mult mai devreme anul acesta.
Gandurile se lasau purtate de vanturi
spre mari departate,
dincolo de singuratati.
Era o iarna ca o toamna tarzie,
semana cu chipul meu din oglinda,
putin trist, putin obosit de cautare
si totusi ascunzand un zambet.
Gand de ianuarie
In adolescenta am cunoscut unul dintre oamenii care mi-au influențat destinul…atunci e vârsta căutării, idealismelor, influentelor bune sau rele care te pot transforma….
Profesoara de romana – o femeie minunata, culta , frumoasa, cu un nume ciudat – PULCHERIA- era din Bucovina . Sotul ei lucrase in Iran si a stat si ea cativa ani acolo, a invatat limba si a studiat cultura si civilizatia persana. Ne-a povestit cateva lucruri, cat sa ne faca curiosi…
Stirile din ultima perioada despre Iran mi-au amintit acea perioada… Intre timp am citit si cartea biografica Farah Pahlavi…mi-am format o parere despre civilizatia acelei perioade… Acum cand ma uit la stiri pare o alta lume… probabil asa cum a fost Romania comunista dupa Romania interbelica, cea culta, bogata, civilizata, europeana… Ce ciudate sunt meandrele istoriei.
Tot in perioada aceea l-am descoperit pe Omar Khayam…..E incredibil cat de actual si iubit a ramas dupa aproape o mie de ani….
Pentru ca sunt o iubitoare de poezie…specie in curs de disparitie..am sa pun cateva versuri din Omar Khayam .
Un punct pierdut e lumea în haosul imens.
Toată știința noastră: cuvinte fără sens.
Om, pasăre și floare sunt umbre în abis.
Zadarnic este gândul, iar existența – vis.
Fii vesel, căci tristețea o sa dureze pururi.
Mereu aceleasi stele s-or învârti-n azururi.
Din cărămizi făcute din trupul tau, n-ai teama,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seama.
Da-mi cupa si ulciorul! Sa bem fermecătoare
Faptura plămadita din roua si eter!
Câte minuni ca tine zeflemitorul cer
De mii de ori schimbat-a în cupe si ulcioare?
Albastru clasic a fost aleasă culoarea anului 2020
„Este o culoare care anticipează ce se va întâmpla în continuare. Ce va aduce viitorul pe măsură ce trecem în orele de seară? Aceasta este o întrebare pertinentă înainte de a porni într-un nou deceniu”, a explicat Laurie Pressman, vicepreședintele Pantone Color Institute, cel care selectează culoarea anului.
Albastru
Din nou albastru…profunzime, seninatate, spatiu, liniste…
Matisse
Am vizitat de curând muzeul Matisse din Nisa. M-a emoționat.
Am putut vedea evoluția artei lui – de la pictura clasica spre cea moderna, tot mai stilizata. Ca și la Brâncuși am văzut căutarea esenței, mai mult filozofie decât tehnica a picturii…Erau prezentate variante ale aceleiași lucrări, desen, culoare …pana la varianta finala ,minimalista…
Imaginea atelierului din hotelul Regina si picturile murale mi-au amintit de o alta imagine frumoasa pe care am postat-o cu ceva timp in urma pe blog – picturi rupestre vechi de mii de ani…..
Gandurile unui artist
si cateva imagini ale creativitatii
Despre poezie
cuvintele se unesc într-un joc complicat
pentru ca sunt oameni cărora le e teama…….
le e teama sa plângă,
le e teama sa strige despre disperări și iubiri și tristeți,
le e teama sa-si strige fericirea.
tot acest vârtej de sentimente
se revarsă in cuvinte, alcătuind un limbaj nou,
prin care cei singuri și neînțeleși
încearcă sa găsească suflete asemenea lor
uneori mesajul lor e descifrat
de alte suflete
care știu sa privească
norii și stelele
Marina
Iunie
Astăzi nu ploua.
O zi de vara adevărată.
Un vânt ușor îmi aduce in dar parfumul florilor de tei.
Uneori e asa de usor sa fii fericit
pentru câteva clipe.
Gand de mai
Cine mai are răbdare sa privească zborul păsărilor ?
Cine mai are răbdare sa numere stelele într-o noapte de vara ?
Cine mai știe sa asculte valurile rostogolindu-se pe țărm ?
Cine mai știe sa-și asculte sufletul într-o lume atât de grăbită și atât de neliniștita ?
Cine mai citește poezie ?
Notre Dame
Imaginile catedralei in flacari mi-au readus multe amintiri.
In copilarie, prin anii 70, pe vremea cealalta (parca as zice inaintea erei noastre ) ,cand viata era monotona si trista si limitata si de necrezut pentru cei de azi, am avut sansa sa cunosc un om deosebit care traise intr-o lume minunata . Yvonne, cea despre care v-am povestit aici https://albastruceruleum.wordpress.com/2016/07/18/989/ mi-a povestit despre Paris. Povestile despre strazile Parisului,despre Notre Dame, Sacre Coeur, Montparnasse…..erau incredibile, ca si cum un personaj din romanele pe care le citeam, poate Mizerabilii, ar fi coborat in realitatea mea ( oricum pe vremea aia nu prea faceam diferenta intre viata imaginara si cea reala). Acum pare ceva banal, iei avionul si gata,esti la Paris. Pe vremea aia numai cei cu aprobari speciale puteau calatori. Culmea e ca in cei 30 de ani care au trecut de la deschiderea portilor nu am ajuns la Paris . E ca un vis pe care ti-e teama sa-l confrunti cu realitatea ca sa nu fii dezamagit, pentru ca pe vremea mea nu era internet, Parisul meu e un oras imaginar in care aveam clar cateva imagini din cartea de limba franceza, cateva imagini din filmele vazute si multe imagini din cartile citite. Yvonne mi-a daruit un baedeker ( adica un ghid de calatorie – hai ca nu stiati ).
L-am studiat, l-am pus alaturi de alte cateva carti pe care mi le-a daruit si am visat ca intr-o zi voi merge si eu pe strazile acelea…. Acum mi-am dat seama ca daca mai ezit, s-ar putea sa nu mai gasesc orasul visat, oricum totul se schimba,se transforma, deja am senzatia uneori ca apartin unei alte ere si ma straduiesc sa raman contemporana cu copiii mei.
Gând de primăvară
A venit primavara . Astronomic .
Peste noapte au inflorit pomii, stiu ei mai bine decat noi când vine primăvara.
Ieri a fost ziua internaționala a fericirii, azi e ziua poeziei, in fiecare zi serbăm căte ceva, ce conteaza că e o zi cenușie……să ne bucurăm .
Esențe
Cu timpul am ajuns să apreciez tot mai mult simplitatea, incepând cu mâncarea fără mirodenii ,hainele fara briz-brizuri , amenajarea minimalista si terminând cu arta.
Mă emoționează Haiku, este esenţa poeziei , sau sculpturile lui Brancuși .
Am văzut recent niște picturi rupestre care mi s-au parut foarte frumoase.
Si m-am gândit că simțul frumosului e înnascut , este instinctiv și se pierde cu timpul sub influența mediului de viață sau lipsei educației.
Să înlaturi tot ce e de prisos e uneori dificil, dar perfecțiunea stă in simplitate.
Simplitatea e eleganță,naturalețe….dar nu se ajunge așa usor la ea….iți trebuie echilibru, armonie, liniște.
albastru 